Duminică, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 1 aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Corni au oprit pentru control un autovehicul condus de un minor de 17 ani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că minorul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar autoturismul i-a fost încredinţat spre conducere de un alt tânăr, de 19 ani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.