25.6 C
Botoșani
duminică, 28 mai 2023

Ministrul Sănătății: „Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educația pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în multe domenii”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este de părere că Educaţia pentru sănătate trebuie introdusă ca disciplină obligatorie în şcoli, acesta manifestându-și speranţa ca noul proiect de Lege a învăţământului preuniversitar să prevadă acest lucru.

„Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în foarte multe domenii, inclusiv în cel al sarcinilor nedorite.

Pentru că Educaţia pentru sănătate nu înseamnă doar educaţie sexuală, înseamnă un concept care trebuie predat de personal didactic instruit în acest sens, adaptat vârstei copilului.

Cât timp numai 5% dintre părinţi trimit copiii la Educaţie pentru sănătate, care este o disciplină opţională, şi termină doar 2% dintre aceşti copii modulele de educaţie pentru sănătate, nu vom progresa. În noul proiect de lege a educaţiei am discutat cu doamna ministru Deca, sper ca această prevedere privind introducerea în curriculă a Educaţiei pentru sănătate să existe. Sper ca în noul proiect a legii învăţământului la învăţământul preuniversitar să existe această prevedere, sunt optimist”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă desfăşurată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, potrivit Agerpres.

Sursa: TVR

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here































ULTIMA ORA