Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că 70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei pedologice, iar în privinţa rezervei strategice de apă, cele 40 de lacuri de acumulare, cu importanţă strategică, sunt la un grad de umplere de 68%.
Ministrul a făcut un apel la consum raţional al apei potabile, pentru că presupune investiţii uriaşe de captare, de tratare, de transport şi de distribuţie şi nu putem în perioadele de secetă să consumăm mai mult de zece ori decât într-o perioadă normală, pentru a uda, relatează News.ro.
„La Ministerul Mediului urmărim zi de zi aceste fenomene. Sunt trei elemente care sunt importante din punctul nostru de vedere: urmărirea şi analiza fenomenului de secetă pedologică, urmărirea şi prognozele pe fenomele extreme, astfel încât atât ISU cât şi autorităţile locale să fie informate din timp cu privire la fenomenele care sunt prognozate de ANM şi urmărim rezervele strategice de apă, la nivel naţional”, a spus ministrul Mediului.
Tanczos Barna a precizat: „În ceea ce priveşte seceta pedologică, pot afirma că peste 70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei pedologice, moderată, puternică sau extremă. Avem din păcate şi zone cu secetă pedologică extremă, câteva zone relativ restrânse unde aprovizionarea cu precipitaţii este optimă.”
Citește mai mult pe G4Media.ro