14.5 C
Botoșani
luni, 15 aprilie 2024

Ministrul Familiei: „Cardul european pentru tineret va fi disponibil din primăvara anului 2023”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă că tinerii din românia vor avea acces la cardul european destinat lor încă din primăvară. Cardul este folosit de peste 6 milioane de tineri europeni.

”Cardul european pentru tineret va fi disponibil pentru tinerii din România, gratuit, chiar din primăvară! Pregătim documentele care vor ajunge pe masa Guvernului pentru parafarea parteneriatului cu Asociaţia Cardului European pentru Tineret, prezentă în 38 de ţări europene şi are 40 de organizaţii membre”, a transmis, luni, Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, orice tânăr din România va putea avea un astfel de card care să-i ofere beneficii şi reduceri la cumpărături, teatru şi film, transport în comun sau muzee, aşa cum au peste 6 milioane de tineri europeni.

„Colaborăm cu Asociaţia Pentru Mobilitate Europeană, organizaţia naţională membră a Asociaţiei Cardului European pentru Tineret. Foarte important, cardul va fi gratuit”, a mai transmis Firea.

Aceasta a precizat, de asemenea, că, în paralel, este în linie dreaptă cu reorganizarea instituţiilor din ţară, în urma separării activităţilor de sport şi tineret.

Sursa: RTV.net

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA