-0.5 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Ministrul Educației a decis: Școala începe pe 9 septembrie

În toamnă, elevii vor începe școala mai devreme și, pentru prima dată, toți copiii vor primi un ghiozdan cu rechizite. În plus, susține ministrul Ecaterina Andronescu, vor fi acordate și vouchere pentru echipamente sportive.

Ecaterina Andronescu susține că toți elevii înscriși în învățământul obligatoriu vor avea rechizite gratuite, în valoare totală de 600 de milioane de lei. Tot din acești bani, vor fi acordate și vouchere pentru echipamente de sport, asta după ce ministrul Educației intenționa să scoată cinci ore de Educației Fizică de la clasele primare.

Clopoțelul va suna în 9 septembrie, iar primul semestru va dura până pe 20 decembrie. Va exista un repaus de o săptămână pentru preșcolari și școlari la sfârșitul lui octombrie. În decembrie toți elevii ar trebui să aibă mediile încheiate pentru că vacanța de iarnă va fi aceeași cu cea intersemestrială.

Semestrul al doilea va începe în 13 ianuarie și va dura până în 12 iunie. Va exista o singură vacanță – cea de primăvară între 4 și 21 aprilie. Decizia de a schimba structura anului școlar a venit la propunerea elevilor, care își doresc să termine mai devreme școala și să nu susțină examenele naționale pe vreme caniculară.

Citește mai mult pe Realitatea.Net

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA