19.3 C
Botoșani
miercuri, 10 august 2022

Ministrul Apărării: „România devine parte mult mai importantă a teritoriului pe care îl apără NATO”

Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, afirmă că prin declararea importanţei strategice a Mării Negre, România devine o parte mult mai importantă a teritoriului apărat de NATO, relatează Agerpres.

„România devine parte mult mai importantă a teritoriului pe care îl apără NATO pentru că se întâmplă un lucru care era normal să se întâmple: se face un echilibru între nord şi sud.

Dacă înainte era apărată mult mai bine zona Mării Baltice, a Mării Nordului, deci partea nordică, acum avem o prezenţă echivalentă şi în zona Mării Negre, ceea ce este foarte important.

În al doilea rând, este important acest lucru pentru că se ajunge la o mult mai bună prezenţă înaintată în zona aceasta a Mării Negre, deci pe Flancul estic şi din alte perspective, fiindcă summitul aduce nu numai o prezenţă multiplicată – aţi văzut ce a anunţat SUA – a forţelor militare, în sensul în care aducerea unui comandament la nivel de brigadă, probabil că va aduce după sine şi trupe mai multe în România, dar înseamnă şi pre-poziţionare de echipamente şi de elemente care ţin de muniţie şi alte lucruri”, a spus Dîncu, în marja summitului NATO de la Madrid.

Citește mai mult pe G4Media.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here




























ULTIMA ORA