25.6 C
Botoșani
duminică, 28 mai 2023

Ministrul Agriculturii: „Suma alocată României pentru sprijinirea fermierilor este derizorie”

Suma de 10 milioane de euro alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina este derizorie şi am cerut comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, reanalizarea formulei de calcul, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Am susţinut la Consiliu, în discuţia cu comisarul european pe agricultură, că suma este mică pentru România. Este o sumă derizorie. Acesta ne-a explicat constrângerile pe care le are, justificând că decizia Comisiei a fost să acorde doar 56 de milioane de euro din rezerva totală de criză de 450 de milioane de euro.

O sumă foarte mică pentru nevoile celor şase ţări, dar din care doar trei au primit. Ungaria, Cehia şi Slovacia nu au primit niciun cent. Deocamdată acestea sunt sumele. Însă eu am solicitat să revizuiască formula de calcul şi s-a convenit că se va analiza împreună cu experţii români stabiliţi încă din data de 26 septembrie 2022, în frunte cu Achim Irimescu de la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană”, a precizat Petre Daea.

Oficialul MADR susţine că aceasta a fost propunerea discutată luni, 20 martie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, propunere care va fi înaintată celor 27 de state membre pentru aprobare în cadrul unei reuniuni tehnice din 30 martie 2023.

Citește mai mult pe Agerpres

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here































ULTIMA ORA