1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu crede că românii vor renunța la carne

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat sâmbătă, la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni, că în ciuda deciziilor UE, românii nu vor renunța prea ușor la carne.

Reducerea consumului de carne a fost decisă de Uniunea Europeană. Între țările afectate de această decizie este și România, dar ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu crede că românii vor renunța la carne.

„Mâncăm ce am mâncat dintotdeauna şi mâncăm în continuare”, a spus Petre Daea, sâmbătă, în cadrul vizitei la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni.

„Nu întâmplător am spus aici despre formele de sprijin. Nu întâmplător am spus că în continuare vom susţine creşterea efectivelor de animale. Este nevoie să facem acest lucru, să lucrăm terenul şi din rodul pământului şi din grajdurile cu animale să ne obţinem materia primă. (…) Sigur, există şi boli şi dăunători, inclusiv la plante, unde sunt chiar mai mulţi dăunători”, a mai adăugat Daea.

Daea a explicat că în acest an Ministerul Agriculturii are în plan noi investiţii în agricultura României, în special în zona de creştere a animalelor.

„Sunt 71 de noi obiective de investiţii în agricultura României, în zona acesta a creşterii porcului şi a păsărilor, din care 28 sunt pentru reproducţia de carne la suine, în aşa fel încât să reducem şi să eliminăm importul de de material biologic, ştiindu-se că astăzi suntem tributari în acest domeniu şi suntem legaţi şi dependenţi de importurile de material biologic din afara ţării. Lucrurile acestea le-am făcut acum şi au început aceste obiective, noi am făcut contractele pentru executarea acestora. În câţiva ani de zile lucrurile se îndreaptă şi în acest domeniu”, a mai ministrul Agriculturii.

Citește mai mult pe RTV.net

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA