Petre Daea a precizat că nu înţelege cum poţi mânca un gândac. Ministrul Agriculturii a afirmat că mai „vezi gândaci de bucătărie şi pe scările blocului”. „Cum dracu să îl bagi pe ăsta în gură?”, s-a întrebat social-democratul, precizând că nicio directivă a UE nu poate spune oamenilor ce să mănânce.
Petre Daea susţine că directivele UE nu le pot impune românilor ce să mânânce.
„Aţi crede dumneavoastră că noi ne-am apucat de gândacul de bucătărie…Dumneavoastră aţi văzut vreodată gândaci de bucătărie? Mai vezi şi pe scările blocului. Nici nu îţi vine să intri în bloc, cum dracu să-l bagi pe ăsta în gură?”, a declarat Petre Daea, duminică la Antena 3. Întrebat cum îi poate apăra pe români de valul de gândaci şi de viermi uscaţi, ministrul Agriculturii a răspuns:
„Vă spun ce trebuie să faceţi. În momentul în care avem mâncare în România, unde să o facem în România, avem sol în România, avem posibilitatea să creştem animale în România, avem posibilitatea să ne hrănim cu tot ceea ce avem în acest perimetru extraordinar…”.
Sursa: RTV.net