17.3 C
Botoșani
marți, 27 septembrie 2022

Ministerul Educației: Sunt infectați peste 13.500 de copii și 4.500 de angajați în școli

Record de infectări în rândul elevilor din România, în actualul val provocat de răspândirea Omicron, în timp ce numărul claselor trecute în online este de 4 ori mai mic față de situația din timpul creșterii din valul Delta, în octombrie anul trecut. Peste 13.500 de copii au fost confirmați COVID-19 până miercuri, iar aproape 2.900 de clase au trecut în online, în toată țara, a anunțat Ministerul Educației. De asemenea, au fost raportate și peste 4.500 de infectări în rândul cadrelor didactice și al personalului auxiliar.

La nivelul zilei de miercuri, în unităţile de învăţământ preuniversitar erau înregistrate, conform raportărilor inspectoratelor şcolare, 13.541 cazuri pozitive de elevi/ preşcolari, 4.252 cazuri pozitive la personal, 2.882 de clase cu activitatea fizică suspendată, 46 de unităţi cu activitatea fizică suspendată, a anunțat Ministerul Educației.

Reamintim că în perioada trendului ascendent al valului 4 – Delta din octombrie 2021, la un număr similar de infectări, numărul claselor închise, trecute în online era de 4 ori mai mare. Potrivit ordinului comun al ministerelor Educației și Sănătății, clasele treceau in online la un singur caz confirmat de COVID-19, decizia fiind luată la nivelul fiecărei școli.

Astfel, până pe 13 octombrie 2021, erau confirmați COVID-19 16.316 de preșcolari/elevi și 5.425 de persoane confirmate COVID-19, angajați din învățământ, potrivit ministerului. La acel moment,  459.284 de copii învățau online, indiferent de cauză, adică aproximativ 15% din numărul total de elevi și preșcolari din sistemul de învățământ. Pe 6 octombrie, erau 11.090 de clase în online din cauza COVID-19, în România, în timp ce 121 funcționau cu prezență fizică, iar numărul copiilor confirmați era de 12.978, iar cel al angajaților, de 4.392 de persoane.

Citește mai mult pe REALITATEA.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here


































ULTIMA ORA