4.9 C
Botoșani
vineri, 19 aprilie 2024

Ministerul Apărării de la Chişinău: Nu există niciun risc de extindere a războiului pe teritoriul Republicii Moldova

Ministerul Apărării de la Chişinău a transmis, miercuri, că informaţiile existente nu indică un risc de extindere a războiului din Ucraina pe teritoriul Moldovei.

Precizările vin ca reacție la o declaraţie făcută de șefa serviciilor de informaţii ale SUA, Avril Haines, potrivit căreia Putin nu intenţionează să îşi limiteze dorinţa de ocupare numai la regiunea Donbas din Ucraina, ci vrea să extindă conflictul şi în regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova.

Instituția a făcut apel la opinia publică să evite „orice speculaţii” şi „să nu scoată din context” declaraţiile directoarei Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA.

„Autorităţile Republicii Moldova sunt în strânsă cooperare şi schimb de informaţii cu partenerii ţării noastre, inclusiv SUA. Instituţiile abilitate din ţara noastră examinează în continuare tot spectrul de scenarii, care vizează evoluţiile de securitate din regiune, iar cumulul de informaţii nu indică asupra riscului de extindere a războiului pe teritoriul nostru. Avem planuri clare de acţiuni pentru prevenirea oricăror scenarii de destabilizare”, a transmis Ministerul Apărării de la Chişinău într-un comunicat, precizând de asemenea că prioritatea sa sunt „viaţa şi siguranţa cetăţenilor”, notează Agerpres.

Ministerul Apărării a mai atenţionat că scoaterea din context a declaraţiilor făcute de Avril Haines „creează stări de nelinişte şi frică în societate” şi a făcut apel la „calm şi discernământ”.

Citește mai mult pe Digi24

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA