Candidatul Partidului Pro România la Consiliul Județean Botoșani a lansat programul pentru educație și are câteva obiective importante care au fost susținute și în Parlamentul României.
„Îmi propun să realizez o rețea de cabinete psihopedagogice. De mai bine de doi ani și jumătate, am făcut diverse amendamente și am încercat să treacă inițiativa prin care fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică să aibă un cabinet de consiliere psihopedagogică. Este foarte necesar. Nu am reușit la nivel național dar vreau să reușesc la nivel județean și să fie un exemplu. Un copil are nevoie de consiliere psihologică, are nevoie de consiliere în ceea ce privește orientarea școlară și profesională și dezvoltarea carierei. Avem destui care se pregătesc într-un domeniu și apoi lucrează în cu totul alt domeniu. Tocmai pentru că nu au fost consiliați cum să-și dezvolte cariera”, a declarat Mihaela Huncă.
„Un alt punct este susținerea performanței în educație. Am două lege care îmi poartă semnătura. Legea privind înființarea centrelor de excelență în fiecare județ și legea care se referă la premierea elevilor olimpici de către consiliile județene. Din păcate, fiecare consiliu a decis să premieze cum crede. La Botoșani, cadrele didactice nu au fost premiate. Ne propunem să realizăm acel centru de excelență modern și intenționăm să accesăm și fonduri europene”, a mai precizat candidatul Pro România la Consiliul Județean Botoșani.
Comandat de: PRO ROMÂNIA – Botoșani, Realizat de: PRO ROMÂNIA – Botoșani, Cod mandatar financiar: 21200010