1.6 C
Botoșani
marți, 29 noiembrie 2022

Mesajul lui Putin pentru aliaţii occidentali: „Este mai bine să nu vă puneţi cu noi“

harta rusia

Harta care însoţeşte aceste rânduri-gânduri indică locul unde se află lacul Seliger, din Rusia. Acolo, vineri, 29 august, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a adresat cel mai dur avertisment, de la venirea sa la putere, tuturor statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, ai căror reprezentanţi urmează a se reuni în Ţara Galilor.

Locul ales confirmă, indirect, intenţia liderului rus, de „a recupera“ statele baltice.

Cum merită a fi judecat un om?

După propriile fapte, cele reale, nu inventate.

Cum poate fi evaluat un preşedinte?

După fiecare gest public, după fiecare afirmaţie special făcută pentru a fi preluată de media şi transmisă acolo unde emiţătorul crede că este ignorat mesajul său. Ei bine, în urmă cu câteva ore, şeful puterii regionale răsăritene a declarat că Forţele Armate Ruse, a căror capacitate de lovire a adversarului se bazează şi pe armele nucleare, sunt pregătite pentru a face faţă oricărei agresiuni.

Şi pentru ca tinerii, din tabăra organizată pe malul lacului Seliger, să admire, printre altele, mentalitatea de învingător a preşedintelui Vladimir Putin, acesta a declarat, mai degrabă apoteotic:

„Este mai bine să nu vă puneţi cu noi.” Noi…fiind, probabil, cei 145.433.700 de locuitori actuali ai Federaţiei Ruse, minus… soldaţii decedaţi în ultimele luni, pe frontul de vest, pentru Moscova, din Ucraina. Noi…fiind, ca alternativă, cei 766.000 de militari din armata rusă, plus… voluntarii de vârste diferite, trecuţi cu arme, muniţii, rachete, tancuri, transportoare blindate şi alte elemente de tehnică de luptă din Rusia liberă de occidentali, în Ucraina ocupată de agenţii Vestului – în viziunea desuetă a Moscovei.

Citeste mai mult pe Adevarul.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA