0.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Meci de fotbal între jurnalişti, liceeni şi profesori. VEZI semnificaţia acestui eveniment

meci polivalenta (6)

Sala Polivalentă Elisabeta Lipă din municipiul Botoşani a găzduit vineri după amiază un meci de fotbal între o echipă formată din reprezentanţii mass-mediei locale şi echipa Liceului Nicolae Iorga Botoşani, alcătuită din elevi şi profesori. Meciul a fost unul foarte interesant şi s-a încheiat cu scorul de 4-3 în favoarea echipei Liceului Nicolae Iorga dar mai mai interesant este motivul organizării acestul meci de fotbal.

Acum 100 de ani, în ziua de Crăciun a anului 1914, soldații germane și englezi, dar și scoțieni ori francezi, aflaţi în diferite puncte ale frontului de vest, au ales în acel loc uitat de îngeri şi de sfinţi, să redevină oameni. Inamici într-un război absurd, soldații s-au dovedit mai puternici decât propaganda venită de la centru, mai onorabili decât și-ar fi dorit comandații lor, mai umani decât este posibil să ne imaginăm, ținând cont de situația dată, acceptand tacit o înţelegere neoficială de încetare a focului.
“ARMISTIŢIUL DE CRĂCIUN” este, poate, una dintre cele mai valoroase lecţii de umanitate pe care istoria ne-a oferit-o: ”nu există minune mai mare decât legăturile de neînţeles ce unesc oamenii, chiar şi în cele mai aprige conflicte”.
Într-un moment, în care o mare parte a lumii era înrăzboi, bucuria Naşterii Mântuitorului a cuprins întreaga suflare printr-o stare de pace, linişte şi bucurie.
Totul a început cu intonarea unor cântece de Crăciun în zona germană… Cei din tranșeele britanice și franceze au cântat la rândul lor. Se intonau aceleași cântece, în limbi diferite… Apoi, iar acest moment este unul absolut răvășitor, câțiva soldați germani au ieșit neînarmați și s-au îndreptat cântând spre pozițiile inamice… Duceau cu ei brăduți sau crengi de brad împodobiți de Crăciun, mâncare și diverse suveniruri acordate drept cadouri și au împărtășit un tip de solidaritate unică: prizonieri ai unui vârtej istoric pe care nu și l-au dorit, și-au construit o temporară evadare care mărturisește existența unei legături profunde între oameni. Inamicii de până atunci au depășit toate barierele care îi puneau în slujba morții de o parte și de alta a baricadei, și au creat un moment e de o profundă umanitate.
Partida de fotbal, dezlănţuită ad-hoc, dintre germane și britanici, (încheiată cu scorul de 3 la 2 pentru nemți), între tranşeele pline de noroi (în No Man’s Land), dar decorate cu brăduleţi, cu lumânări şi lampioane de hârtie, dovedeştecă: “aşa cum între război şi pace poate sta o minge de fotbal, între dragoste şi ură poate sta iertarea şi solidaritatea”.
Armistitiul de Crăciun a durat în unele porţiuni ale frontului pâna în jurul Anului Nou. Nu doar soldaţii simpli au participat, ci şi ofiţerii. Se arată o dată în plus că soldații ambelor tabere aveau aceeași convingere că luptă pentru libertate și că Dumnezeu este de partea lor…
Ne amintim astăzi de adevăraţii EROI şi îi cinstim, în felul nostru, aducându-le un modest omagiu! Activitatea de astăzi se înscrie în calendarul proiectului multilateral Comenius ”A Matter of Choices”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul de Învățare pe Tot Parcursul Vieții și se desfășoară concomitent în toate cele 9 școli din țările partenere.

meci polivalenta (5) meci polivalenta (3) meci polivalenta (14)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA