15.9 C
Botoșani
sâmbătă, 5 octombrie 2024

Mascaţii au descins în parcarea Primăriei, Prefecturii şi Consiliului Judeţean GALERIE FOTO

festival traditii

Ediţia din acest an a Festivalului „DIN STRĂBUNI, DIN OAMENI BUNI” a adunat în municipiul Botoşani cele mai bune ansambluri din judeţ şi nu numai. Urşi, căiuţi, capre şi colindători au venit pentru a prezenta obieceiurile de iarnă din zona lor.

Festivalul „DIN STRĂBUNI, DIN OAMENI BUNI” a ajuns anul acesta la a XXXX-a ediţie iar organizatori sunt foarte optimişti că vor reuşi să păstreze în continuare tradiţiile şi obiceiurile de iarnă. „Este mesajul celor care menţin aceste frumoase datini şi obiceiuri de iarnă. Ne aflăm la a XXXX-a ediţie. Avem 24 de formaţii din judeţul Botoşani, din Bacău, Suceava şi Republica Moldova. Este un festival deosebit, cu peste 600 de oameni care ne-au onorat invitaţia, cu elemente deosebite, anul acesta fiind şi o şaretă de la Oneaga. Noi suntem fericiţi că avem un astfel de festival în judeţul Botoşani. Arătăm că se păstrează obieceiurile  şi datoria nnoastră este să sprijinim”, a spus Aurel Melniciuc, organizator.

Şi în acest an, printre cei mai apreciaţi au fost urşii din judeţul Bacău care au făcut un spectacol pe placul sutelor de oameni care au ieşit în stradă pentru a asista la paradă. Surpriza a fost absenţa ansamblurilor din Vorona şi Tudora, două comune cunoscute pe plan naţional şi chiar internaţional pentru obiceiurile de iarnă.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES





































ULTIMA ORA