Deputatul Marius Budăi a reacționat după ultimele măsuri decise de premierul Florin Cîțu și susține că liberalii i-au mințit pe români în campania electorală.
“Am avertizat, încă din campania electorală, că vor tăia pensii, salarii și alocații. Atunci au susținut că PSD ar minți!
Acum, după alegeri, și-au dat arama pe față: cresc pensiile, dar… în anul 2022 (nici atunci nu îi cred că le vor crește), nu scad salariile, dar scad sporurile, adică scad veniturile oamenilor, nu mai zic nimic despre alocațiile copiilor.
Dispare gratuitatea transportului cu trenul pentru studenți, dispar și voucherele de vacanță, care erau o gură de oxigen pentru HoReCa și așa mult încercată de criza sanitară și economică.
Guvernarea PNL-USRPLUS-UDMR înseamnă pierderi pe toată linia, atât pentru copii, salariați și pensionari, cât și pentru investitorii locali!”, este mesajul deputatului PSD Marius Budăi.