Marius Budăi, deputat PSD Botoșani, susține că actualul guvern de dreapta nu sprijină mediul de afaceri și uită de investițiile care ar fi trebuit realizate în această perioadă.
“Dezastrul existent în aplicarea măsurilor de sprijin! Guvernul lui Cîțu Florin Vasilică strigă din toți bojocii că ce mult sprijină ei mediul privat și investițiile. Să vedem realitatea:
– Măsura 1 – Microgranturi – doar 54% din sume s-au plătit;
– Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru – doar 14% din sume s-au plătit;
– Măsura 3 – Granturi pentru investiții – NIMIC.
MINCIUNI, MINCIUNI și iar MINCIUNI – asta este politica de bază a Guvernului „CDR2020”. Și uite așa, plângăcioșii de serviciu ai Guvernului „CDR2020” (PNL-USRPLUS-UDMR) caută zilnic scuze, pe care să le prezinte public, în încercarea jalnică de a justifica austeritatea dură (a se citi sărăcirea cetățenilor români).
Pentru „CDR2020” nu contează nimic altceva decât împărțirea posturilor și micile lor certuri pe funcții”, a precizat Marius Budăi.