-0.5 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Mari probleme pentru FC Botoşani: „Va trebui să avem jucători sub 21 de ani. Ne trebuie trei şi nu avem niciunul. Şapte-opt ani nu s-a produs nimic la nivel local”

leo grozavu

Începând din ediţia viitoare de campionat, echipele din primul eşalon al fotbalului românesc vor fi obligate să folosească minim un jucător sub 21 de ani. Această prevedere a regulamentului nu este pe placul oficialilor botoşăneni deoarece nu au soluţii în momentul de faţă.

Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoşani, susţine că ar trebui să aibă în lot minim trei jucători sub 21 de ani iar în momentul de faţă nu are niciunul. El şi-a exprimat nemulţumirea că nu există un centru de copii şi juniori şi că de foarte mulţi ani niciun jucător botoşănean nu a mai făcut pasul către echipa fanion.

„Problema este că va trebui să avem jucători sub 21 de ani. Lipsesc şi va fi o mare problemă anul viitor. Este greu să impui o regulă din asta în campionatul primei ligi atâta timp cât nu susţii foarte bine activitatea. Asta este, nu avem ce face. Nouă ne trebuie trei şi nu avem niciunul. Unul trebuie să joace pe parcursul celor 90 de minute. Îţi trebuie minim trei în lot. Eu am spus că trebuie să ai cinci. Noi nu avem niciunul. Unde-i găsim de azi pe mâine. Nu stau pe garduri. Ar fi bine dacă s-ar coace în pom, să-i luăm de acolo şi să-i punem în teren. De ani de zile am spus lucrul ăsta. N-am produs nimic. Şapte-opt ani nu s-a produs nimic la nivel local. Trebuie să tot împrumutăm, să aducem din alte părţi. Dacă vrem Europa League trebuie să ne gândim la toate. Să ai un centru de tineret foarte bun, infrastructură foarte bună. Am trăit doar prin rezultatele primei echipe”, a declarat Leo Grozavu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA