1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Marele PNL Botoşani stă pe un butoi cu pulbere

pnl afisaj (9)

Conducerea MARELUI PNL Botoşani a anunţat că doreşte democraţie în partid şi că desemnarea candidaţilor pentru Parlamentarele din decembrie se va face transparent. Aşa a şi fost. Aproape 500 de oameni din toate colţurile judeţului au venit în Botoşani pentru a vota 4 din cei 14 liberali care doreau să fie parlamentari.

În urma votului, un liberal, un pedelist şi doi de la Forţă Civică, vor ocupa locurile considerate a fi eligibile pe listele PNL pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Chiar dacă nimeni nu a avut nimic de obiectat în ceea ce priveşte procedura de desemnare a celor patru şi corectitudinea votului, după alegerile interne din PNL au apărut tot felul de dispute. Cei mai nemulţumiţi sunt o parte dintre primarii vechiului PNL care au ameninţat că nu se vor implica în campania electorală. Ei susţin că trebuiau două locuri eligibile pentru vechiul PNL şi două locuri pentru PDL-Forţa Civică. În acelaşi timp, ei recunosc că nu au fost în stare să se organizeze, că au avut prea mulţi candidaţi, că s-au împărţit voturile şi că alianţa PDL-Forţa Civică le-a predat o lecţie.

Nici cei din vechiul PDL nu sunt foarte încântaţi de rezultatul alegerilor interne şi de faptul că doi de la Forţa Civică sunt pe locuri teoretic eligibile. În schimb, primarii din vechiul PDL nu-şi exprimă public nemulţumirea. Singurul care a făcut-o, într-un mod mai elegant, a fost Cătălin Rotundu, primarul comunei Dîngeni. Acesta a postat pe facebook mesajul: “Astazi a avut loc un meci foarte important! Fosta echipa a Ministerului de Interne a castigat, dar se anunta o iarna grea si geroasa!”.

Una dintre taberele MARELUI PNL a câştigat o primă bătălie dar rămâne de văzut cum se va prezenta la războiul cu PSD şi dacă preşedintele Cătălin Flutur va reuşi să readucă liniştea în cadrul organizaţiei. Decizia finală în ceea ce priveşte listele de candidaţi va aparţine conducerii centrale a PNL dar este puţin probabil să apară schimbări majore şi să nu se ţină cont de dorinţa a aproximativ 500 de oameni.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA