Primăria municipiului Botoșani a organizat încă o licitație pentru desemnarea firmelor care vor reabilita infrastructura de circulație a tramvaielor. Deși au fost mai multe firme interesate, până la urmă, niciuna nu a mai depus oferta finală pentru a participa la licitație.
Primarul Cosmin Andrei spune că valoarea lucrărilor a fost majorată cu 10% față de prima licitație dar între timp au crescut foarte mult prețurile materialelor de construcții.
“A fost interes din partea agenților economici, pe cele două loturi având cereri de clarificare. Pe primul lot au fost șapte agenți economici care s-au înscris iar pe cel de al doilea au fost șase agenți economici. În urma finalizării procedurilor, nu a fost depusă nicio ofertă pentru această licitație. Licitația a mai fost organizată o dată iar valoarea a fost indexată de la prima licitație cu 10%. Valoarea totală a celei de a doua licitații a fost de 147,9 milioane lei, pentru cele două loturi care presupun reabilitarea liniilor 101 și 102. Consider că motivul din care nu am primit oferte o reprezintă mărirea prețurilor materialelor de construcții, în special la oțel. Față de valoarea estimată, prețurile s-au mărit cu procente între 42% și 57%”, a spus primarul Cosmin Andrei.
Proiectul ar trebui finalizat până în decembrie 2023. În caz contrar, Primăria Botoșani ar pierde finanțarea europeană. Organizarea unei noi licitații ar putea pune în pericol proiectul iar autoritățile locale iau în calcul o negociere directă cu toate firmele care au solicitat clarificări.
“Vom invita toți operatorii economici care au depus oferte pentru aceste loturi, la o negociere directă, conform legii. Să vedem dacă putem determina un câștigător”, a mai spus Cosmin Andrei.