10 C
Botoșani
marți, 29 octombrie 2024

Mâine se redeschide Vama Racovăț

Mâine dimineață, la ora 10.00, este programată redeschiderea Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț din comuna Pomârla. La deschidere sunt așteptați Mircea Abrudean, șeful Cancelariei prim-ministrului României, Gheorghe Sorescu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Irinel Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat Ministerul Transporturilor și chestorul Liviu Bute, adjunctul inspectorului general al Poliției de Frontieră Române.

Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț se redeschide după 13 ani. Acest Punct se va deschide pentru traficul internaţional de persoane, cu program de funcţionare permanent, în regim de trafic pietonal şi rutier, inclusiv autobuze și marfă. Operaţionalizarea acestui Punct de trecere a frontierei de stat se va realiza gradual, într-o primă etapă urmând să fie deschis pentru trecerea camioanelor fără încărcătură şi a cisternelor cu combustibil şi, apoi, în funcţie de condiţiile de infrastructură, şi pentru alte tipuri de vehicule şi de mărfuri.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA