Guvernul vrea să dea mai multe zile libere angajaților de la stat. Iată proiectul publicat pe site-ul Ministerului Muncii.
”HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articol unic: Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 13 iunie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
Alineatul (1) al articolului 1 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins: “(1) Salariaţii din administraţia publică și din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 21 sau 25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea lor în muncă, după cum urmează:
Vechimea în muncă/Durata concediului
– până la 10 ani 21 zile lucrătoare
– peste 10 ani 25 zile lucrătoare
Iată care sunt zilele libere pentru români, în varianta actuală:
1 ianuarie (marți) Anul Nou
2 ianuarie (miercuri)
24 ianuarie (joi) Ziua Unirii Principatelor României
26 aprilie (vineri) Vinerea Mare
28 aprilie (duminică) Paște ortodox
29 aprilie (luni) Paște ortodox
1 mai (miercuri) Ziua Muncii
1 iunie (sâmbătă) Ziua Copilului
16 iunie (duminică) Rusalii
17 iunie (luni) a doua zi de Rusalii
15 august (joi) Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (sâmbătă) Sfântul Andrei
1 decembrie (duminică) Ziua Marii Uniri
25 decembrie (miercuri) Crăciun
26 decembrie (joi) Crăciun
Citește mai mult pe Realitatea.net