#stiri #botosani
La finalul acestei luni se vor desemna cele două firme care se vor ocupa de întreținerea drumurilor județene până în primăvara anului 2021. Consiliul Județean a fost nevoit să organizeze o nouă licitație deoarece firma cu care avea contract a solicitat rezilierea deoarece nu mai făcea față.
Președintele Consiliului Județean este optimist și spune că la jumătatea lunii aprilie vor demara primele lucrări pe drumurile județene. De această dată, vor fi doi constructori care se vor ocupa de lucrările de întreținere a drumurilor iar problemele ar putea fi rezolvate mai repede. Inițial, se vor turna covoare asfaltice pe câteva tronsoane unde sunt probleme majore în urma sezonului rece după care se vor face plombări.
“La sfârșitul acestei luni se deschid ofertele și sperăm ca la jumătatea lunii aprilie, când și vremea ne va permite, să putem să ne apucăm de covoare asfaltice. Prima dată atacăm covoarele asfaltice și apoi plombările. Vom începe cu drumul Flămânzi – Prăjeni – limita cu județul Iași pentru că sunt solicitările cele mai mari. Botoșănenii preferă să meargă la Iași pe această rută pentru că este mai liberă și drumul e mai scurt. Am împărțit județul în două zone și vom avea doi constructori. Vom ataca drumurile în funcție de capacitatea constructorilor”, a spus Costică Macaleți, președinte Consiliu Județean Botoșani.