0.6 C
Botoșani
miercuri, 11 decembrie 2024

Locuinţă aprinsă de un coş de fum deteriorat

incendiucasabucovina1

O familie din satul Boscoteni, comuna Frumuşica a rămas fără acoperiş deasupra capului după ce acesta a fost distrus într-un incendiu, izbucnit marţi seară. Generat, cel mai probabil, de un coş de fum deteriorat, incendiul s-a extins şi la bunurile dintr-o magazie.

Alarma s-a dat puţin înainte de ora 21.00. Spre locul indicat s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi pompierii voluntari din comună. Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră, fiind salvate bunurile din trei camere. Valoarea bunurilor protejate de foc se ridică la cca. 95.000 lei. Pagubele au fost estimate la aproximativ 12.000 lei.

Incendiile generate de coşurilor de fum defecte sau necurăţate pot fi prevenite prin verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES











































ULTIMA ORA