Liberalii vor un studiu de impact în ceea ce priveşte concesionarea serviciului de temoficare

1
400

News Liberalii din municipiul Botoşani solicită primăriei comandarea unui studiu de impact înainte de a lua o decizie în privinţa concesionării serviciului de termoficare. Ei susţin că în momentul în care ar dispărea subvenţia acordată de Consiliul Local, mulţi botoşăneni nu vor mai putea să-şi achite facturile la încălzire.

„Modernizarea operatorului care furnizează căldură în sistem centralizat permite o exploatare cu indicatori de randament foarte buni. Sursa este modernizată, reţeaua primară este modernizată iar reţeaua secundară este în curs de finalizare. La nivelul actual de performanţă, preţul de producţie este unul bun. Ce se întâmplă dacă serviciul este concesionat? Prin vocea primarului Portariuc, primăria nu va mai plăti subvenţia de peste zece milioane de lei. Dacă acum cei 11.000-12.000 de clienţi nu prea pot să-şi plătească factura, în mod evident, în momentul în care nu se mai plăteşte subvenţia, factura va creşte. Asta înseamnă că nu vor mai putea să-şi plătească încălzirea. Ce se va întâmpla? În contextul în care oamenii nu vor mai putea plăti, vor fi debranşaţi. Tema este sensibilă şi cerem să se demareze un studiu de impact. Dorim să vedem care sunt beneficiile şi daunele sociale pe care populaţia le va suporta”, a spus Viorel Iliuţă, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here