1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Liberalii se pregătesc de alegeri. Flutur a demisionat dar încă este preşedinte la Botoşani

pnl soptica, achitei

La începutul lunii martie vor demara alegerile în cadrul organizaţiilor comunale ale PNL iar până la începutul lunii mai va trebui aleasă conducerea Filialei Judeţene a Partidului Naţional Liberal.

După eşecul suferit la alegerile parlamentare din 11 decembrie, liberalii încearcă să se reorganizeze şi să nu mai existe conduceri interimare aşa cum s-a întâmplat din momentul fuziunii PNL-ului cu PDL-ul. Senatorul Costel Şoptică, prim vicepreşedinte al PNL, a declarat că alegerile în judeţul Botoşani vor trebui finalizate până la data de 5 mai.

“Alegerile vor începe de jos în sus, de la secţia de votare, la organizaţia comunală, la oraş, municipiu, judeţ şi la nivel naţional. Vor apărea şi ceva modificări la statut. Alegerile în filialele judeţene vor începe în perioada 1-3 martie şi vor fi gata în perioada 1-5 mai. La sfârşitul lunii iunie, în perioada 20-25 iunie, va avea loc convenţia naţională când se va alege preşedintele la nivel naţional. Alegerile vor fi organizate şi îndrumate de o comisie format din 9 membri”, a declarat Costel Şoptică.

În momentul de faţă, preşedinte al Filialei PNL Botoşani este tot Cătălin Flutur chiar dacă acesta a demisionat în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate. Biroul Politic Naţional al PNL nu a numit un interimar la conducerea Filialei PNL Botoşani iar în aceste condiţii Cătălin Flutur este în continuare preşedinte.

“După cum ştiţi, domnul Cătălin Flutur şi-a dat demisia. Conform statutului, demisia se înaintează către Biroul Politic Naţional care ia act de această demisie şi eventual merge mai departe prin numirea unui preşedinte interimar. Biroul Politic Naţional nu a luat nicio decizie şi în consecinţă domnul Cătălin Flutur este în continuare preşedintele PNL, Filiala Botoşani, în poziţia de demisionar. Când s-a creat funcţia de preşedinte unic şi funcţia de prim vicepreşedinte organizator, a fost o decizie a Biroului Politic Naţional prin care prim vicepreşedintele coordonator are inclusiv drept de semnătură asupra tuturor documentelor. Nu suntem într-un vid de management”, a precizat Costel Şoptică, adăugând:

“Luni va avea loc o nouă şedinţă a Biroului Politic Naţional, şedinţă la care voi fi prezent atât eu cât şi domnul Cătălin Flutur. Din ceea ce ştiu eu, nici de această dată nu va fi pe ordinea de zi această chestiune”. 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA