Consilierii județeni PNL îl acuză de lipsă de transparență pe președintele Consiliului Județean Botoșani. După întâlnirea cu primarii de ieri, Macaleți a convocat astăzi o ședință de CJ și le-a cerut consilierilor să voteze alocarea banilor către primării deși puțini erau cei care știau despre ce este vorba.
“Repartizarea a fost una politică atât la partea de drumuri cât și la partea de dezvoltare. La partea de drumuri județene nu avem prea multe de comentat. Județul are peste 2000 de kilometri de drumuri, undeva la 1400 de kilometri de drumuri comunale și sătești și aproape 700 județene. Legea spune foarte clar că repartizarea se face ținând cont de lungimea drumurilor și de starea tehnică a acestora. Nu se respectă nici criteriile de lungime și nici de stare tehnică. Domnul președinte a spus că a fost o consultare dar eu cred că a fost o simulare. Cum se fac simulări de incendii, cutremure. Consultarea cu primarii a fost o simulare. În 2012, prefectul județului a atacat în instanță o astfel de hotărâre pentru că nu s-au respectat criteriile de legalitate. Cerem public prefectului Dan Șlincu să atace această hotărâre de Consiliu Județean”, a declarat Gheorghe Sorescu care a mai adăugat că banii s-au împărțit pe criterii politice și că unele primării au primit sume importante deși nu au cerut”, a declarat Gheorghe Sorescu.
Printre cei nemulțumiți este și Cătălin Rotundu, primarul comunei Dîngeni, care îl acuză pe Costică Macaleți că a împărțit banii pe criterii politice și nu a respectat legislația.
“Am fost chemați la consultări dar fără a ni se prezenta, despre asta vorbim. Atât ai cerut, atât putem să-ți dăm. Mare parte dintre primarii PSD nu știau sumele repartizate de Consiliul Județean. Nu am înțeles de ce această secretomanie, pentru prima dată în Consiliul Județean, de ce au ajus documentele așa târziu? Avem comune ca Manoleasa care nu a solicitat niciun ban, nu a prezentat niciun proiect dar a primit suma de două miliarde de lei vechi. La Nicșeni, zero bani solicitați, zero proiecte, suma alocată: 100.000. La fel la Românești. Un alt lucru care arată cât de bun manager este președintele Consiliului Județean, s-a petrecut astăzi, în timpul ședinței. Domnul președinte nu știa ce drumuri urmează a fi făcute la Consiliul Județean. E clar că ceea ce se întâmplă acolo e haos general. Dacă domnul prefect nu va ataca proiectul în instanță, îl vom ataca noi”, a spus Cătălin Rotundu, primar al comunei Dîngeni.