1.6 C
Botoșani
miercuri, 11 decembrie 2024

Leo Grozavu vrea trei jucători: „Este mai greu să achiziţionăm tot ce ne dorim”

leogrozavu fcbt-brasov

Antrenorul principal al FC Botoşani a transmis conducătorilor clubului că îşi doreşte trei jucători în această iarnă. Este vorba de un fundaş central şi doi mijlocaşi. El spune că şi-ar dori ca aceşti tei jucători să fie români şi a prezentat oficialilor deja o listă cu fotbalişti care ar putea juca în sistemul implementatat de tehnician la Botoşani.

Leo Grozavu a urmărit în această vacanţă mai multe DVD-uri cu jucători străini care ar putea fi aduşi la Botoşani iar în perioada următoare îi aşteaptă la probe. În afara celor trei jucători, tehnicianul spune că ar mai putea face unul-două transferuri, în cazul în care va putea aduce fotbalişti de valoare.

„Am discutat cu conducerea încă de la finalul anului trecut. Orice jucător bun ne interesează dar vrem în special pe posturile unde am fost mai puţini din punct de vedere numeric. Ne dorim un fundaş central de picior stâng şi cel puţin un mijlocaş. Eu mi-aş dori să fie români pentru că se adaptează mult mai uşor. Şi cei care au venit din străinătate s-au adaptat destul de bine. Botoşaniul este un loc primitor, jucătorii sunt foarte primitori, staff-ul tehnic a încercat să le facă adaptarea cât mai uşoară”, a spus Leo Grozavu.

Antrenorul botoşănean are o listă cu jucători foarte buni şi care ar accepta să vină la Botoşani dar problema este că aceşti jucători vor contracte peste media existentă în acest moment.

„Sunt mulţi jucători buni pe care i-am urmărit dar este mai greu să achiziţionăm tot ce ne dorim. Datorită salariului, a sumelor de transfer”, a adăugat Leo Grozavu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES











































ULTIMA ORA