Antrenorul principal al FC Botoşani vrea să menţină în mare parte lotul de jucători pe care l-a avut în acest tur de campionat. El susţine că nu îşi doreşte ca Martinus Quenten, Ngadeu sau Danci să aibă oferte de transfer în această iarnă.
Leo Grozavu a început deja să-şi facă planurile pentru returul campionatului şi spune că primul obiectiv este să-şi menţină mare parte din jucătorii pe care îi are acum în lot. În plus, el spune că nu va face foarte multe transferuri deoarece echipa ar pierde la capitolul omogenitate.
„Personal nu vreau să aibă oferte niciun jucător de la FC Botoşani, să rămână la echipă şi să-i antrenez în continuare. De fiecare dată, un jucător valoros automat este ofertat. Dacă evoluţia noastră va fi crescătoare vor apărea oferte pentru unii dintre ei. Club va rămâne să vadă dacă se desparte de unii dintre jucători. Eu mi-aş dori ca majoritatea să rămână cât mai mult”, a spus Leo Grozavu.
Cât priveşte posibilitatea ca tehnicianul să se despartă de FC Botoşani în această iarnă, el spune că deocamdată nu ia în calcul o astfel de variantă.
„Deocamdată sunt aici. La un moment dat, dacă nu mă gândesc eu, se gândesc alţii la mine. Nu vreau să vorbesc despre asemenea subiecte pentru că nu sunt de actualitate. Cel puţin până în vară am contract cu FC Botoşani. Nici măcar nu m-am gândit la aşa ceva. Orice jucător sau antrenor îşi doreşte să fie la un nivel mai înalt, să joace la campionat, cupe europene, la echipa naţională. Dacă nu îţi proprui obiective înalte, nu ai cum să ajunge la ele”, a mai precizat Leo Grozavu.