Pentu FC Botoşani urmează o serie de patru meciuri foarte dificile în vor întâlni în deplasare pe CSU Craiova şi Pandurii Tg. Jiu iar pe teren propriu vor juca cu CFR Cluj şi Steaua. Primul este programat sâmbătă după amiază la Craiova în faţa unei echipe care şi-a revenit după startul prost de campionat.
Meciul din Bănie se anunţă unul foarte dificil pentru echipa lui Leo Grozavu deoarece oltenii au un lot de jucători valoroşi iar în ultimele etape au demonstrat o formă foarte bună. Cu toate acestea, tehnicianul botoşănean este optimist şi vrea ca echipa pe care o pregăteşte să rămână neînvinsă. În momentul de faţă, FC Botoşani are şase meciuri consecutive fără înfrângere în Liga I.
„Va fi o partidă dificilă dar sper eu să fie spectaculoasă. Ne dorim cu toţii să ne întoarcem cu puncte şi de la Craiova. Nu mergem la Craiova în excursie. E o deplasare lungă, grea, dar nu înseamnă că nu este posibil să facem un rezultat bun”, a spus Leo Grozavu.