Antrenorul principal al FC Botoşani s-a declarat încă o dată nemulţumit de faptul că s-a reluat campionatul într-o perioadă în care temperatura este scăzută iar terenurile sunt aproape impracticabile.
Leo Grozavu a solicitat respect conducerii LPF dar în acelaşi timp spune că în fotbal se întâmplă ceea ce este în societatea românească.
“Mi-aş dori să avem mult mai mult respect dar vedem ce se întâmplă la ora actuală în România. Omul de rând este prea puţin respectat. Cei care lucrăm în fenomenul fotbal facem parte şi noi din această categorie. Dacă nu sunt respectaţi oamenii de aleşii pe care i-au pus să decidă pentru ei, nici noi nu suntem respectaţi. Suntem forţaţi să jucăm într-o perioadă a anului când este foarte dificil, nu putem să ne antrenăm, nu putem să ne exprimăm pe teren, lumea este privată de spectacol. Îmi strig ca de fiecare dată şi eu frustrarea. E singura modalitate prin care mai putem să ne descărcăm”, a declarat Leo Grozavu.