Antrenorul principal al FC Botoşani este foarte nemulţumit de modul cum a programat Liga Profesionista de Fotbal acest sezon competiţional şi de faptul se va relua campionatul pe 4 februarie când majoritatea terenurilor vor fi impracticabile.
„O vacanţă scurtă dar nu avem ce face. Ne-am reunit foarte repede şi nu cred că comporta o revenire atât de rapidă a campionatului, pe 4 februarie sau cât o fi. Acestea sunt din păcate condiţiile. Nu cred că există respect pentru jucători, pentru spectatori, pentru competiţie în general. Sunt foarte curios să vedem pe 4 februarie ce tip de fotbal se va juca în România. Ne-am prezentat la pregătire, ne vom antrena dar mai mult ca sigur că programul va fi dat peste cap. Fiecare şi-a conceput un plan de pregătire. Va fi destul de dificil să te ţii de el atâta timp cât ni cred că va fi niciun teren practicabil în data de 4 februarie. Mulţi merg în străinătate, se vor antrena pe suprafeţe cu iarbă, vor veni la noi în ţară şi vor sta pe gheaţă. Vor fi amânări, programul dat peste cap. Este un campionat care se va decide doar din hazard decât prin valoarea competitoarelor.
Mergem, ne pregătim acolo. Vom vedea în campionat. E o perioadă foarte scurtă. Sunt doar patru săptămâni şi sper ca băieţii să nu fi pierdut foarte mult în cele două săptămâni de vacanţă. De acumulat nu cred că au făcut-o pentru că în două săptămâni de vacanţă nu cred că a fost vreunul conştiincios să iasă în fiecare zi la alergare. Vom încerca până la plecarea în Antalya să ne reacomodăm cât mai repede la efort, să facem vizita medicală şi vom vedea în Antalya”, a declarat Leo Grozavu.