0.2 C
Botoșani
vineri, 9 decembrie 2022

Leo Grozavu e mulţumit de noul fundaş stânga: „S-a achitat cu brio de sarcina pe care i-am dat-o”

fc botosani porret

Leo Grozavu a surprins pe toată lumea în momentul în care a decis să-l titularizeze pe noul fundaş stânga, venit în urmă cu trei zile la echipă. Tehnicianul botoşănean spune că nu avea soluţii pentru acel post şi a preferat să joace cu Jeremy decât să folosească un alt jucător care nu a mai evoluat pe acel post.

„Din punctul meu de vedere, s-a achitat cu brio de sarcina pe care i-am dat-o. Am riscat puţin dar în acelaşi timp riscam şi cu un alt jucător care ar fi trebuit să joace pe postul respectiv. Mai mult, dereglam şi alte posturi în echipă. Nu am avut foarte multe soluţii. Croitoru s-a antrenat în ultimele două săptămâni foarte puţin. L-am băgat în teren, e bine că a reuşit să marcheze dar nici el nu a avut un ritm de joc fantastic. Avem suspendaţi la fiecare meci. E o situaţie destul de încurcată”, a spus Leo Grozavu.

Tehnicianul botoşănean susţine că nu a avut posibilitatea de a transfera jucători şi de a avea în retur un lot mai numeros deoarece bugetul clubului este unul limitat.

„Dacă făceam mai multe transferuri, încărcam bugetul clubului. Transferuri faci atunci când îţi permiţi. Dacă făceam transferuri, trebuia să renunţăm la unii jucători. Am considerat că jucătorii care au dus turul de campionat, ca să nu mai vorbesc de campionatul trecut, merită să rămână în continuare. Nu vreau să acuzăm jucătorii pentru că tot aceşti jucători au făcut punctele din tur. Sper că vor realiza că trebuie mult mai multă muncă şi modestie pentru a redeveni o echipă de temut”, a adăugat Leo Grozavu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA