1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Klaus Iohannis: „România îndeplinește din 2011 criteriile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen”

Președintele Klaus Iohannis a spus, vineri, că România îndeplinește din 2011 criteriile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen.

„Noi îndeplinim din 2011 toate condițiile tehnice. Acel lucru a fost verificat. Între timp, suntem de facto parte într-o serie de programe și proceduri aferente Schengen și ne facem treaba foarte bine. Dacă vorbim de unitate și solidaritate în Europa, ea trebuie să existe și între noi. Părerea mea este că toate formatele care ne aduc împreună trebuie finalizate. Formatul Schengen permite circulația liberă a persoanelor și cred că este important și pentru români să se considere și ei europeni cu drepturi depline”, a spus Klaus Iohannis.

„Este lucru cunoscut că, împreună cu noi, așteaptă și Bulgaria. Eu sunt convins că securitatea Europei și controlul asupra mișcărilor persoanelor care vin din afară ar fi mult îmbunătățit dacă România, Bulgaria și Croația ar fi cooptate în spațiul Schengen. Încă o dată: condițiile tehnice le îndeplinim! În aceste zile, am oferit posibilitatea unui corp de experți să vină să le verifice încă o dată, să fie convinsă toată lumea că sunt în regulă”, a declarat Klaus Iohannis de la Praga.

De asemenea, președintele a confirmat că premierul olandez Mark Rutte va veni săptămâna viitoare în România.

Sursa: DCNews

 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA