-2.5 C
Botoșani
luni, 4 decembrie 2023

Jurnalistul botoşănean Gabriel Balaşa şi-a lansat cartea „Trăistuţa bucovineană cu amintiri basarabene” GALERIE FOTO

Jurnalistul botoşănean Gabriel Balaşa şi-a lansat astăzi cartea „Trăistuţa bucovineană cu amintiri basarabene”. La eveniment au fost prezenţi jurnalişti din Cernăuţi, Chişinău, Hliboca şi Botoşani plus o serie de oameni de cultură şi politicieni din municipiu.

„Trăistuţa bucovineană cu amintiri basarabene” este o carte în care autorul a prezentat cele mai importante reportaje realizate în Basarabia şi în zona Cernăuţi. Gabriel Balaşa avea în plan să publice această carte de mai mult timp dar a ales acest moment deoarece împlineşte 20 de ani de activitate în presa locală.

„Ideea publicării cărţii de faţă este un vechi proiect personal, amânat de multe ori din varii motive. În cele din urmă am decis ca lucrarea să apară la începutul anului în curs, decizie generată şi de faptul că în 2014 an împlinit 20 de ani de activitate în mass media. La ora bilanţului, am constatat că această carte ar fi putut fi dublată ca volum. Din păcate, jumătate din reportajele scrise despre românii de la Cernăuţi şi din Basarabia,care au fost publicate în presa botoşăneană, s-au pierdut, la fel cum s-au pierdut şi foarte multe fotografii care puteau să întregească două decenii de activitate jurnalistică. Sper din tot sufletul ca „Trăistuţa bucovineană cu amintiri basarabene” să fie pe placul tuturor acelora care vor răsfoi cartea de faţă”, a scris Gabriel Balaşa în „Trăistuţa bucovineană cu amintiri basarabene”.

Printre invitaţii din Moldova şi Ucraina s-au numărat Vasile Bîcu, preşedintele Societăţii pentru Cultură Mihai Eminescu Cernăuţi, Nicolae Şapcă, redactorul şef al ziarului Monitorul de Hliboca şi Constantin Tănase, directorul ziarului Timpul din Chişinău. Aceştia nu au venit cu mâna goală. I-au adus jurnalistului botoşănean câteva suveniruri, o diplomă şi „ceva pentru suflet”.

Gabriel Balaşa a debutat în 1994 la Actualitatea Botoşaneană. A mai lucrat la Monitorul de Botoşani, Jurnalul de Botoşani, Evenimentul de Botoşani, Ziarul de Botoşani şi Sportul Botoşănean. Din 2009 şi până în prezent a lucrat săptămânalul regional Informatorul Moldovei. Este membru al Clubului Român de Presă şi colaborator al publicaţiilor româneşti din Cernăuţi şi Republica Moldova.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

79 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA