1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Jumătate dintre angajații Urban Serv au salariul minim pe economie: “Încercăm să majorăm anvelopa salarială cu 7 – 10%”

Conducerea societății Urban Serv încearcă să majoreze în acest an salariile angajaților din producție cu un procent de 7 până la 10%. La ora actuală, societatea de salubrizare a municipiului Botoșani are 245 de angajați dintre care jumătate au salariul minim pe economie.

“Creșterea salariului minim pe economie este o problemă pentru toate societățile subordonate Consiliului Local. S-a rezolvat problema celor care aveau salariul minim pe economie, printr-o creștere. În schimb, unii angajați care aveau câțiva lei pentru salariul minim pe economie iar acum au ajuns toți la același nivel. Apar tot felul de discuții, e o perioadă care necesită mult dialog, multe negocieri. Erau 87 de angajați cu salariul minim pe economie iar acum avem jumătate dintre angajați”, a spus Gabriel Tanasă, directorul general al Urban Serv.

În această perioadă se realizează bugetul Urban Serv pentru anul 2022 și se încearcă majorarea salariilor.

“Suntem o societate comercială care obține venituri doar în baza activității pe care o prestăm, nu beneficiem de subvenție.  Vom continua politica de creșteri salariale, strict pentru angajații din producție. Vom încerca să majorăm anvelopa salarială cu un procent între 7 și 10%”, a mai spus Gabriel Tanasă.

În momentul de față, Urban Serv are 245 de angajați dintre care 25 sunt la birouri și 220 în producție.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA