News Ministrul Justiţiei a prezentat în urmă cu câteva zile lista Judecătorilor şi Parchetelor care urmează a fi desfiinţate. Pe această listă figura Parchetul şi Judecătoria Darabani. La scurt timp, au început să apară tot felul de reacţii şi să se caute soluţii pentru menţinerea celordouă instituţii.
Prima reacţie a venit din partea senatorului Doina Federovici. Deşi Darabaniul nu face parte din colegiul său, Doina Federovici a solicitat sprijinul celorlalţi parlamentari din judeţului Botoşani şi a făcut un memoriu către ministrul Justiţiei. Ea spune că în cazul în care nu se va reveni asupra deciziei, parlamentarii nu vor vota proiectul de lege.
„Este o problemă a tuturor. Avem nevoie de această judecătorie şi de acest parchet. Împreună cu domnul senator Şerban Mihăileascu am iniţiat un memoriu şi am avut mai multe discuţii la nivelul Ministerului Justiţiei. Memoriul va fi semnat de toţi parlamentarii botoşăneni. Le-am solicitat sprijinul. Judecătoria şi Parchestul Darabani deservesc nouă unităţi administrativ teritoriale. Sunt circa 50.000 de locuitori”, a spus senatorul Doina Federovici care a adăugat:
„Atât Judecătoria cât şi Parchetul Darabani dispun de personal domiciliat în zonă iar procurorii şi judecătorii nu doresc să părăsească aceste instituţii. Am citit nişte speculaţii că iniţial, pe această listă era Judecătoria Săveni şi că preşedintele Consiliului Judeţean a avut o implicare mai mare sau mai mică. Nu cred într-un asemenea scenariu dar dacă acest lucru se va dovedi a fi adevărat voi sancţiona extrem de dur un asemenea comportament. Legea privind desfiinţarea acestorparchete şi judecătorii va ajunge pe masa Parlamentului. Stă şi în puterea noastră să blocăm acest demers al Ministerului Justiţiei”.