0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Istoricul dărăbănean Dorin Dobrincu: “Nu mă surprinde atitudinea lui George Simion. El a jucat un rol”

Într-un interviu pentru Libertatea, fostul coordonator al lucrării de masterat a lui George Simion, istoricul Dorin Dobrincu, vorbește despre faptul că l-a cunoscut pe Simion drept ”un student normal, rezonabil” și ”un om civilizat” cu ”o teză de master onorabilă”, însă că o doză de ”exaltare” l-a pus încă de atunci pe profesor în gardă. Schimbarea de acum a lui Simion o califică drept una ”spre gândire totalitară”.

„E vorba de primul masterat în acest domeniu din România. Eu predam „Represiune şi rezistenţă în România comunistă“ şi „Societate şi economie“. Programul a început din 2008, iar George Simion a fost în prima serie. Sigur că obişnuiam să vorbesc cu studenţii şi mai ştiam cu ce se ocupă. El era un student normal, rezonabil. Era şi un activist, cu toate că nu-mi era foarte clar pentru ce unire. Eu aveam o poziţie asumat liberală în sens intelectual şi explicit antitotalitară – deopotrivă anticomunistă şi antifascistă. Eram foarte reticent faţă de unionismul lui exaltat, dar el nu făcea propagandă, era un om civilizat.
Pentru mine, lucrurile sunt clare de multă vreme, nu mă surprinde atitudinea lui George Simion. Am văzut despre ce e vorba. Aveam aşteptări de la studentul Simion. Dar, dacă ratezi să te formezi mai ales în perioada de dezvoltare, când eşti destul de maleabil şi ai o mare putere de asimilare şi de procesare a informaţiilor, cred că e mult mai dificil să o faci la maturitate. Probabil că la el a jucat un rol doar anticomunismul, fără să fie dublat de o măsură egală în privinţa totalitarismelor, în general”, a spus istoricul Dorin Dobrincu.

Citeşte mai mult: Interviu cu profesorul cu care George Simion și-a făcut lucrarea de masterat: „Să fii anticomunist de pe poziţia fascismului legionar arată că nu ai cultură, valori moderne, empatie“

#btonline #botosanionline

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA