Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a făcut public numele celor patru elevi care au obținut media zece la Examenul de Evaluare Națională.
Astfel, în județul Botoșani sunt 4 absolvenți care au obținut media 10 :
- Balan M. Amelia Alexandra de la Colegiul Național „A.T.Laurian” Botoșani
- Crăciun B. Vlad de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani
- Zamfirescu C. Ioana Antonia de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani
- Patriu M. Marinela Larisa de la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani
Rata de participare a fost de 95,39% la Limba și literatura română și de 95,16% la Matematică.
La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 un număr de 2659 de candidați (69,88%), din 3805 prezenți. Un număr de 15 elevi au obținut note de zece.
La proba de Matematică, 2500 de candidați (65,86%) au note peste sau egale cu 5, din 3796 de elevi prezenți, iar 38 de candidați au obținut nota 10.
La simularea Examenului de Evaluare Națională procentul de promovare la Limba și literatura română a fost 53,01% iar la Matematică a fost de 45,28%, și niciun elev nu a obținut nota maximă la nicio disciplină.
Contestațiile pot fi depuse azi, 28 iunie 2023 (în intervalul 16.00-19.00) sau mâine, 29 iunie 2023 (în intervalul orar 8.00-12.00).