Fermierii nu vor putea vinde miei înaintea Sărbătorilor Pascale decât dacă îi sacrifică într-un abator autorizat. Cum sacrificarea într-un abator autorizat costă între 15 și 20 de lei, prețul unui kilogram de carne de miel ar crește foarte mult.
Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis, spune că această problemă ar putea fi rezolvată în fiecare comună de către primărie. Trebuie solicitată o aprobare de la DSV pentru amenajarea unui punct de sacrificare.
“Am avut o discuție cu directorul Direcției Sanitar-Veterinare și am văzut o deschidere din partea lui. Mi-a spus că niciun primar nu a solicitat derogare, așa cum este prevăzut în legislație, pentru sacrificarea mieilor, într-un punct pe care primăriile trebuie să-l amenajeze. Condițiile de amenajarea a unui punct de sacrificare sunt minime și nu știu de ce primarii comunelor din județul Botoșani nu au solicitat. Nu vorbim de investiții mari. Până la Paște au timp și îi rog pe primari să rezolve această problemă”, a precizat Ionică Nechifor.
“Vor fi miei sacrificați ilegal. Cumpărătorul merge la fermă, își ia mielul, îi spune fermierului să-l taie și pleacă. Mielul nu va mai fi văzut de un medic veterinar pentru a constata dacă este sănătos”, a adăugat președintele Asociației Moldoovis.
“Abatoarele nu pornesc tot angrenajul pentru zece miei”
În cazul în care nu se vor realiza acele puncte de sacrificare în comune, fermierii ar trebui să meargă cu mieii la abatoare dar asta ar însemna costuri suplimentare care vor trebui suportate de cumpărători.
“Avem câteva abatoare în județ dar nu pornesc tot angrenajul pentru zece miei. Mi-au spus că dacă vin fermierii cu 100-150 de miei la tăiere, sunt de acord. Problema este că ar crește prețul mieilor. Sacrificare unui miel costă 15-20 de lei, mai adăugăm costurile de transport… Unde ajungem? Soluția este ca primăriile să organizeze câte un punct de sacrificare, fermierul vine, sacrifică mielul, medicul veterinar vede animalul și nu există niciun risc pentru comparator”, susține Ionică Nechifor care mai spune:
“Soluția este aprobarea acelor puncte de sacrificare la poarta fermei. Noi solicităm de foarte mult timp și nu înțeleg de ce nu se aprobă. Marea majoritate a fermierilor și-au făcut puncte de prelucrare a laptelui și îndeplinesc toate condițiile prevăzute de legislație. Asta ne dorim și pe partea de sacrificare. Dacă am o comandă de cinci miei, vine medicul veterinar, i-am sacrificat și i-am valorificat”.