0.6 C
Botoșani
joi, 28 noiembrie 2024

INVESTIȚII IMOBILIARE și creștere spectaculoasă a numărului de locuitori: „Cât de curând vom surclasa comuna Mihai Eminescu”

Deși este în vecinătatea municipiului Botoșani, comuna Curtești a bătut pasul pe loc în ceea ce privește investițiile, timp de mai bine de două decenii. Nu existau utilități iar drumurile erau pietruite. De vreo câțiva ani, comuna Curtești a început să se dezvolte, a crescut numărul de locuitori și au apărut agenți economici care investesc.

Potrivit primarului Maricel Anton, în ultimii șapte ani, numărul locuitorilor comunei Curtești a crescut de la 4430 la peste 5600. Pe primul loc este localitatea Mănăstirea Doamnei, urmată de Hudum și Curtești.

„Comuna este în creștere. În 2011 am avut 4430 de locuitori iar acum avem peste 5600 de locuitori. Avem zone unde am introdus terenul în intravilan. Până acum, dezavantajul era că nu aveam utilități. Acum avem proiectul privind alimentarea cu apă care este scos pe SICAP. Vom avea o aducțiune cu apă din Botoșani, facem două cămine de acumulare și alimentarea localităților Mănăstirea Doamnei, Hudum și Curtești, până la drumul județean. Proiectul este de 100 de miliarde de lei vechi”, ne-a spus primarul comunei Curtești care a adăugat că după ieșirea din garanție a drumului județean, se va face extinderea rețelei de apă în localitățile Băiceni, Orășeni Deal și Orășeni Vale și se va încerca realizarea unor proiecte pentru un sistem de canalizare și gaz metan.

[AdSense-A]

„Am foarte multe proiecte în derulare. De la revoluție nu a avut comuna atâtea investiții câte am făcut în doi ani. Zonele care s-au dezvoltat cel mai mult sunt Mănăstirea Doamnei și Hudum. Au venit și agenții economici. Mai sunt și investitorii în imobiliare. Urmează să construiască blocuri. De asemenea, se construiește mult și în Curtești. În livadă avem un plan urbanistic zonal cu lotizări. Deja s-au vândut mare parte din loturi. Este aproape oraș. Cât de curând vom surclasa comuna Mihai Eminescu. Dacă până prin 2016 erau în medie 100 de autorizații pe an, între timp numărul a crescut semnificativ”, a mai afirmat Maricel Anton.

Autoritățile locale din Curtești vor să profite de faptul că în municipiul Botoșani nu mai sunt terenuri disponibile și să atragă cât mai mulți agenți economici. Pe lângă utilități, se încearcă modernizarea principalelor drumuri cu fonduri europene.

[AdSense-A]

„Avem un proiect pentru asfaltarea a drumurilor comunale Orășeni Deal – Orășeni Vale, Baisa – Agafton plus două drumuri în Curtești. Proiectul este eligibil dar nu a fost selectat la finanțare. Din discuțiile purtate cu cei de la AFIR, ar exista șanse să intre la finanțare pentru că se vor face economii în urma licitațiilor. Intenția noastră este să asigurăm toate utilitățile și să punem la punct infrastructura astfel încât să putem atrage cât mai mulți agenți economici”, ne-a mai spus primarul comunei Curtești.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA