1.7 C
Botoșani
miercuri, 4 decembrie 2024

Investiţii de zeci de miliarde realizate la Săveni – FOTO

saveni lucrari (5)

Fondurile guvernamentale, bugetul propriu, dar şi mâna de gospodar a primarului Relu Târzioru au transformat vizibil Săveniul de altădată într-un orăşel curat, asfaltat şi cu şomajul aproape de zero.

Invitat de edilul şef, prefectul Costică Macaleţi a vizitat joi, 8 octombrie, oraşul Săveni, constatând la faţa locului că mare parte din şantierele deschise în acest an se apropie de final. Cca 12 km de asfalt proaspăt turnat au modernizat toate căile de acces de interes local, dar şi ieşirile către localităţile Bodeasa, Bozieni, Chişcăreni, Petricani şi Drăguşeni.

Fără a fi modest, Relu Târzioru a explicat că asfaltările le-a făcut în cea mai mare parte din bugetul propriu al oraşului, dorind să ridice standardele de viaţă ale oamenilor.

„Nu există nicio parcare în oraş neasfaltată, nu există niciun loc în oraş fără con de lumină. Anul acesta am vrut să rezolvăm problema drumurilor, mai lucrăm încă la trotuare, acolo unde trebuie. Primăria este la zi cu facturile către furnizori şi constructori, toate astea realizându-le după ce am plătit şi o datorie publică de 35 de miliarde de lei vechi, pe care o avea oraşul când am ajuns eu primar.”, spune edilul săvinean.

Pe lângă modernizarea rutieră, locuitorii din Săveni vor avea parte şi de alte investiţii menite să ridice confortul urbanistic. Un complex cultural multifuncţional, ce va fi folosit ca cinematograf, sală de spectacole şi săli de conferinţe, este acum realizat din fonduri guvernamentale. Costurile se ridică la aproximativ 1,8 milioane de lei, sumă acordată de Guvernul României pentru transformarea vechiului cinematograf din Săveni într-un centru de divertisment cu o capacitate de peste 200 de persoane. Conform spuselor primarului, construcţia va fi gata de funcţionare până la sfârşitul anului.

Graţie celor 7 fabrici de confecţii, întreprinzătorilor din industria laptelui, dar şi a şantierelor deschise aproape permanent de către primărie, oraşul Săveni se poate lăuda că nu are şomeri. Şi pentru că poate atrage forţă de muncă şi din comunele alăturate, primarul Relu Târzioru a inclus în proiectele investiţionale şi locuinţele ANL. Un astfel de imobil, cu 19 apartamente se construieşte în prezent pe strada Sbl. Filipescu,. Lucrările vor fi gata cel mai probabil în aprilie 2016.

„Vă felicit, domnule primar, pentru modul în care ştiţi să rezolvaţi problemele Săveniului. Ştiţi şi să vă lăudaţi, dar recunosc că aveţi cu ce.”, i-a spus prefectul Costică Macaleţi primarului de Săveni, la finalul vizitei.

Sursa: Comunicat de presă

saveni lucrari (5) saveni lucrari (4) saveni lucrari (3) saveni lucrari (2) saveni lucrari (1)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA