Urban Serv a realizat cea mai mare investiție din ultimul deceniu, dacă nu chiar mai mult. De curând, în dotarea societății au intrat patru autovehicule noi, destinate colectării deșeurilor, care au costat peste 400.000 de euro și care vor fi folosite doar în municipiul Botoșani.
O parte din bani au fost alocați din bugetul local iar pentru diferență Urban Serv a apelat la o linie de credit.
“Am stabilit acest plan de îmbunătățire al parcului auto și astăzi aveți în fața dumneavoastră patru autocompactoare care urmează să deservească exclusiv municipiul Botoșani. Aceste utilaje sunt noi pentru că au fost solicitări să nu mai cumpărăm utilaje second hand. Astăzi avem patru utilaje dintre care două cu macara”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
“Utilajele care au doar modalitatea clasică de deservire a containerelor au costat în jur de 88.000 de euro bucata iar cele care au și macara au costat 125.000 de euro bucata”, a completat Gabriel Tănasă, directorul general al Urban Serv.
Investiții majore în platformele de colectare
Edilul municipiului a anunțat investiții majore în toate cele 81 de platforme de colectare a deșeurilor din Botoșani. Anul acesta vor fi realizate primele trei platforme îngropate din municipiul Botoșani.
“Pentru început vom colecta deșeurile într-o modalitate clasică dar în plan și investiții pentru a coborî aceste platforme în subteran, pentru a nu mai avea mirosuri, pentru a nu mai avea probleme cu oamenii străzii care împrăștie deșeurile. Este în lucru acest program al nostru de înlocuire a platformelor de colectare a deșeurilor. Suntem în procedură de licitație”, a spus primarul Cosmin Andrei.
În 2023 vor mai fi realizate încă 15 astfel de platforme urmând ca modernizare să fie continuată pe Programul Național de Reziliență și Redresare.
“Toate cele 81 de platforme din municipiul Botoșani vor intra în modernizare, în diferite etape, în următorii trei-patru ani. Anul acesta avem la achiziții caietul de sarcini pentru trei platforme care vor fi modernizate cu containere de adâncime. Am ales platformele din Ion Pillat, Tex și o platformă din cartierul Stejari. Anul viitor vom implementa alte 15 platforme îngropate iar prin PNRR vom moderniza tot sistemul de colectare din municipiu cu platforme de adâncime și platforme de suprafață, pentru că nu peste tot se pretează platforme îngropate din cauza conductelor și a instalațiilor”, a precizat viceprimarul Bogdan Buhăianu.
O astfel de platformă îngropată costă peste 10.000 de euro.