22.8 C
Botoșani
joi, 12 septembrie 2024

INTERVIU. Valeriu Iftime: „Se joacă numai pe principii electorale, pe protecţie socială”

INTERVIU Oamenii de afaceri botoşăneni consideră că principala problemă a României o reprezintă lipsa unui sistem legislativ clar şi care să se respecte indiferent de cine ajunge la guvernare. Preşedintele companiei Elsaco Botoşani susţine că incoerenţei legislative şi a deselor modificări, proiecte de milioane de euro stau blocate.

Cum este anul 2013 din punct de vedere economic?

În România apele nu sunt limpezi din 1990. Eu nu m-am plâns niciodată că nu am un parcurs aşa cum l-am prognozat la început. Suntem în regulă. Repetăm o cifră ca anul trecut, care a fost o excepţie pentru noi. Umblăm foarte mult la costuri dar avem foarte mult de lucru. Asta este nota bună. Povestea este cu banii care se încasează. E o chestiune de care managementul se ocupă.

Câţi bani mai aveţi de încasat?

Am avut aproape nouă milioane de euro dar am încasat banii de la primăria Botoşani. S-a schimbat modul de plată şi felicit guvernul pentru această metodă excepţională. La momentul acesta nu mai am nimic de încasat de la primărie. Primăria Botoşani este la zi. Un an de zile am avut împrumuturi de cinci milioane de euro. Asta nu înseamnă că am eu banii ăia. Banii sunt la bancă şi la furnizori. Este un an normal dar în permanenţă trebuie să te gândeşti la costuri şi să licitezi în fiecare zi lucrări pe care crezi că le poţi face. Sunt destul de multe oportunităţi pe domeniul acesta al eficienţei energetice. Reabilitări de sisteme de încălzire, reabilitări de reţele de apă şi canalizate, sisteme informatice. Avem şi export. Exportăm software în Rusia, în Turcia.

Cum vedeţi dezvoltarea în zona energiei termice?

Avem câteva noi oportunităţi pe care noi le dezvoltăm acum. Vrem să intrăm pe piaţa de energie. Să intrăm pe o producţie de module termice. Căutăm o soluţie pentru apartamente. Să nu mai facem acea distribuţie pe orizontală ci pur şi simplu să înlocuim centrala de apartament cu un modul termic de aceeaşi dimensiune şi care este alimentat cu energie termică. Rămâne la dispoziţia omului controlul. Citirea se face de la distanţă. Povestea este să alimentezi cu două ţevi din sistemul de termoficare. Cred că este o soluţie de viitor şi sper să o văd implementată în câteva locaţii la Iaşi, în aproximativ două săptămâni.

E o soluţie costisitoare?

Nu este costisitoare. Ea ar trebui să aibă preţul unei centrale de apartament. Oricum îţi schimbi centrala de apartament. Când schimbi centrala de apartament, păstrezi alimentarea cu gaz şi montezi modulul termic. Dacă preţul la sistemul centralizat este la fel de bun ca la gaz şi având în vedere că evoluţia preţului gazului va fi într-o creştere categorică, cred că este o soluţie. Ceea ce trebuie făcut este racordul de energie termică de la subsolul blocului în toate apartamentele. Este o chestiune şi de prepararea apei calde care se face local şi nu mai stai dimineaţa să aştepţi apa de la termoficare. Este o propunere a noastră. Am propus-o în Craiova unde se implementează, am propus-o la Iaşi. Sunt nişte proiecte care se vor face la Iaşi.

O propuneţi şi la Botoşani?

Da. Vreau să o propun şi la Botoşani numai că mai trebuie şi timp. Nici nu poţi să te arunci în toate părţile. Sper ca săptămâna viitoare să mă întâlnesc cu cei de la Botoşani şi să le propun soluţia asta.

Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat externalizarea mai multor servicii de la Nova Apaserv. Intenţionaţi să preluaţi vreun serviciu?

Nu sunt singurul. Sunt suficiente companii care oricând ar intra într-o operare de apă sau căldură. Sunt companii mari în lume care fac asemenea lucruri. Dacă este vreun serviciu care are tangenţă cu Elsaco, o să mă lupt şi voi licita. Sper exemplu, tot ce ţine de contorizare şi citire contoare. Aici greu pot spune că am un adversar. Eu export treaba asta. Împreună cu partenerul meu din Franţa, am montat 30.000 de contoare şi le gestionăm la Qatar Pearl. Mai nou în Turcia. Ştiu foarte bine tema asta de a gestiona apa. Dacă acest serviciu se externalizează, cu siguranţă licitez.

Ce se întâmplă cu proiectul privind parcul eolian?

E complicat. Noi am crezut că lucruri se vor reglementa în România. Din păcate ele s-au încurcat mai tare. Noua ordonanţă a apărut într-o formă pe care nimeni nu o bănuia. Ea nu are nicio realitate economică. În acest domeniu se joacă numai pe principii electorale adică pe protecţie socială. Este una din cele mai proaste măsuri pe care guvernul ăsta le-a luat. Vor apărea consecinţe teribile. Sunt foarte multe companii mari intrate deja în jocul pieţei. Au făcut proiecte şi au cheltuit foarte mulţi bani.

„Te trezeşti că într-o zi nu ştiu care ministru care ajunge pe la Economie schimbă din nou şi ai pierdut totul”

Câţi bani a cheltuit Elsaco?

Noi am cheltuit sute de mii de euro pe acest proiect. Această incoerenţă legislativă a blocat băncile. Împreună cu oamenii cu care lucrez eu avem 40%. Nu găsim o bancă care finanţeze 60% din proiect. Toate băncile se uită cruciş la ce au scris guvernanţii şi cei de la ANRE în acel ordin. Este incredibil. Fiecare ministru şi fiecare parlamentar au vorbit de energia asta şi au creat o atât de mare neîncredere la bănci şi nicio bancă nu mai vrea să dea banii. Proiectul nostru costă 65 de milioane de euro şi vorbesc de cei 40 de megawaţi pe care îi fac eu. Noi avem 20 de milioane de euro. Mai am nevoie de 45 de milioane de euro. Nu îi dă nimeni. În plus, nu vine nimeni să-şi investească banii lui pentru că nu este un sistem predictibil. Totul merge aiurea. Te trezeşti că într-o zi nu ştiu care ministru care ajunge pe la Economie schimbă din nou şi ai pierdut totul. Este unul din lucrurile pe care Elsaco îl resimte pe termen lung. Noi am mizat pe fondurile din eoliene să reinvestim în eficianţa energetică, sofware. Am cheltuit bani pentru a dezvolta parcul eolian şi nu o să-i mai încasez. De asemenea, am dezvoltat noi activităţi şi nu o să am bani să le continui. Este la limita rezistenţei minime. Avem toate documentele necesare şi tot batem la porţi de bancă.  

Interviu realizat de Răzvan Sauciuc

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

160 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA