Ieri, un echipaj al Serviciului Rutier care acţiona pe strada Pacea din municipiul Botoşani au oprit pentru control un vehicul condus de o tânără de 22 de ani, din comuna Corni.
Întrucât, cu ocazia controlului, a rezultat faptul că aceasta figurează cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.
Tot ieri, un echipaj al Biroului Rutier Botoşani a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din comuna Corni, întrucât a efectuat manevre de derapare în intersecţia străzilor Calea Naţională şi Manoleşti Deal.
Cu ocazia controlului a rezultat că acesta figurează cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis, conducătorul auto fiind, de asemenea, sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.885 de lei pentru aplicare de folii neomologate, anvelope uzate peste limita legală şi lipsa centurii de siguranţă.
Totodată, s-a dispus şi măsura complementară a reţinerii certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare.