1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

INCREDIBIL. Un jucător plecat de trei luni în Anglia apare titular la un meci de Liga a III-a, jucat de Sănătatea Darabani

Liga a III-a a ajuns mai rău decât liga satelor sau Liga a V-a cum mai este ea denumită. Pe foile de joc apar jucători care de mult nu mai sunt prin țară, echipele nu au delegați iar condițiile sunt sub orice critică.

În această mocirlă a intrat și Sănătatea Darabani, o echipă care în 2017 a promovat în Liga a III-a. Inițial se parea că va fi o treabă serioasă și că echipa nu va avea probleme în ceea ce privește menținerea în eșalonul trei. În iarna trecută, echipa a ajuns pe mâna lui Victor Mihalachi și fiului acestuia, cei care în trecut au mai avut și echipa FCM Dorohoi pe care au desființat-o după un sezon bun în Liga a II-a.

Cu Mihalachi patron, Sănătatea Darabani a terminat sezonul trecut de Liga a III-a dar a urmat o vară plină de incertitudini. Echipa a fost înscrisă pe ultima sută de metri în campionat, nu avea lot, mulți jucători au plecat la alte echipe sau la muncă prin străinătate și era că nu se dorea niciun fel de performanță.

În prima etapă, Sănătatea Darabani a pierdut cu 5-1, pe teren propriu, în fața echipei Sporting Liești după care în etapa a doua s-a deplasat la Galați pentru meciul cu Oțelul. Dărăbănenii au pierdut cu 7-0 dar mai interesant decât scorul este modul în care au tratat acest meci. Au făcut deplasarea cu doar 15 jucători și fără delegatul echipei. Pe foaia de joc, apare Gheorghiță Țucălău ca fiind delegat al echipei și o semnătură, numai că el nu a fost la meci.

”Nu am fost la Galați, săptămâna asta cred că ne punem în regulă, nu s-a trimis nimic la București, nu avem ID-uri, nu avem nimic, suntem ai lui pește…Să bat 400 de km pentru ce? Am avut și o problemă cu spatele și nu m-am dus…Ce-i normal pe lumea asta? Dacă nimic nu este pus în ordine…Nimic…Încercăm și noi să băgăm 11 jucători în teren cu legitimațiile la zi. Norocul nostru este că avem acele legitimații vizate în martie și nu a mai trebuit să le vizăm încă o dată” a declarat pentru Darabaneni.roConstantin Gheorghiță, care a menționat că nu a știut că a fost trecut pe foaia de joc delegatul ACS Sănătatea Darabani la partida de la Galați cu pseudonimul ”Țucălău”.

Printre cei 11 titulari trecuți pe foaia de joc se numără și Adrian Stîncă numai că el este de trei luni în Anglia. Fost jucător al ACS Darabani a rămas surprins când a aflat că a „jucat” în etapa a doua, la Galați. ”M-am mirat și eu. Sper că am dat-o bine în teren”, a răspuns Stîncă, când a fost întrebat de reporterul site-ului Dărăbăneni.ro.

Interesant este ce au făcut arbitrii și observatorii și cum au permis să joace unor jucători care nu erau legitimați.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA