Panică într-un bloc de pe strada Tiberiu Crudu din municipiul Botoşani, sâmbătă dimineaţă, după ce într-o garsonieră situată la etajul II, a izbucnit un incendiu, cel mai probabil, după ce proprietara a aprins mai multe bunuri dintr-o cameră.
Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de ora 9.00. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD şi un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
La sosirea gărzii de intervenţie, pe geamurile garsonierei ieşea un fum negru, înecăcios, semn al arderii incomplete. Acelaşi fum înecăcios era şi pe casa scării, la nivelul tuturor etajelor. În interiorul garsonierei, ardeau bunurile dintr-o cameră existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la celelalte încăperi. Proprietara locuinţei, în vârstă de 46 de ani, se afla în bucătărie şi refuza să fie salvată. Aceasta a fost scoasă din garsonieră de pompieri şi preluată de cadrele medicale ale SJA Botoşani, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” pentru îngrijiri medicale de specialitate. Concomitent cu acţiunea de stingerea a incendiului, pompierii au intervenit şi pentru evacuarea a trei adulţi (două femei de 30 şi 34 ani şi un bărbat de 31 ani) şi un copil de 2 ani, dintr-o garsonieră situată la etajul III al blocului. Femeile şi copilul au primit îngrijiri medicale la faţa locului de la paramedicii de pe echipajul SMURD. Ulterior, femeia de 34 de ani, intoxicată uşor cu monoxid de carbon, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Incendiul fost stins în mai puţin de 30 minute, valoarea pagubelor fiind estimată la cca. 8.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 250.000 lei.