14.8 C
Botoșani
duminică, 6 octombrie 2024

Incendiu provocat de un coş de fum neptrotejat termic

maternitate incendiu (4)

O femei din municipiul Botoşani a fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului după ce acesta s-a aprins din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. S-a întâmplat ieri dimineaţă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de ora 10.00. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din acoperiş, existând pericolul ca flăcările să se extindă la întregul imobil. Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de cca. 300.000 de lei.

S-au înregistrat pagube materiale de aproximativ 20.000 lei.

La faţa locului s-a deplasat şi echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani care a acordat îngrijiri medicale proprietarei ce a suferit un atac de panică.

Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai.

Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să asigure protecţia termică faţă de acestea. Coşurile, indiferent de construcţia lor, trebuie curăţate de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES





































ULTIMA ORA