O femeie din localitatea Coștiugeni a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu, generat, cel mai probabil, de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile. Nenorocirea s-a întâmplat astăzi, în jurul amiezii.
Când a izbucnit incendiul, proprietara, în vârstă de 87 de ani, nu era în casă. Alarma a fost dată de un nepot, care locuiește în aceeași gospodărie.
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că locuința ardea ca o torță și exista pericolul de propagare a flăcărilor la alte două anexe din gospodărie. Incendiul a fost stins în limitele găsite.