Un autoturism parcat în fata unei locuințe din comuna Roma a fost distrus de flăcări, în aceasta dimineața. Proprietarul mașinii tocmai o parcase când a observat că iese fum de sub bord.
În momentul în care a deschis portierele, flăcările au cuprins interiorul. Solicitați în sprijin, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, autoturismul ardea aproape în totalitate. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit electric.